Jurnalist de la Foreign Policy, după Brexit: A venit momentul ca elitele să se ridice împotriva maselor ignorante

Publicat: 29 06. 2016, 13:35
Foto: foxbusiness.com

Jurnalistul James Traub atrage atenția, printr-un editorial publicat în Foreign Policy, asupra faptului că, în contextul Brexit-ului, a venit momentul ca elitele să se ridice împotriva maselor ignorante.

Una dintre caracteristicile votului pentru Brexit a fost repudierea bancherilor și a economiștilor, a șefilor de stat occidentali care i-au avertizat pe alegători cu privire la pericolul unei rupturi de Uniunea Europeană, susține jurnalistul, adăugând că felul în care a acționat premierul britanic, David Cameron, arată că și-a judecat greșit propriul popor.

În Marea Britanie, atât conservatorii, cât și laburiștii traversează o criză. În SUA, dacă Donald Trump va pierde alegerile prezidențiale, Partidul Republican s-ar putea confrunta cu o ruptură istorică. Guvernul socialist din Franța ar putea suferi un eșec la alegerile generale din primăvara viitoare, iar partidele de extremă dreapta din toată Europa cer organizarea de referendumuri pentru ieșirea din UE.

Astfel, principalele partide de stânga și de dreapta și-ar putea uni forțele pentru a face față naționaliștilor, mai preconizează James Traub. Totodată, el estimează că aceste coaliții informale ar putea supraviețui până a răspândirea acestui val, însă apreciază că imperativul coabitării dintre forțele politice ar putea duce la o veritabilă realiniere.

La baza acestei situații stă globalizarea, este de părere jurnalistul, care arată că Brexit-ul, Donald Trump sau Frontul Național arată că elitele politice au judecat greșit amploarea furiei oamenilor.

Schisma care apare în fața noastră nu este despre politici, ci despre realitate. Susținătorii Brexit-ului au câștigat pentru că liderii cinici au fost pregătiți să răspundă la paranoia alegătorilor, mințindu-i în legătură cu pericolele reprezentate de imigranți și costurile pe care le implică statulul de membru al UE. Unii dintre acești lideri deja au început să admită că au mințit.