”Jungla” de la Calais: Migranții agresează cel puțin doi șoferi de camion pe săptămână (VIDEO)
Tot mai mulți șoferi de camion se tem să treacă prin orașul Calais din nordul Franței din cauză că sunt luați cu asalt de migranți. În ultimele două luni, Federația regală belgiană a transportatorilor (Febetra) a înregistrat săptămânal până la trei plângeri cu privire la acte de agresiune sau deteriorare a mărfurilor, informează dhnet.be.
Directorul Febetra, Philippe Degraef, susține cămigranții ”folosesc trunchiuri de copaci, mobilier, anvelope sau saltele pe care le incendiază” pentru a crea blocaje pe rutele de acces către portul Calais.
”Alți migranți, uneori 20 sau 50, se ascund în șanțurile de pe marginea autostrăzii, iar când se creează ambuteiaje, sar pe camioane”, a mai declarat Philippe Degraef.
Această ecaladare a violențelor în zona cunoscută drept ”Jungla de la Calais” are drept cauză numărul tot mai mare de migranți care se află în această regiune. Potrivit celui mai recent recensământ, efectuat la jumătatea lunii august de Prefectura din Pas-de-Calais, 6.901 de migranți se aflau în tabăra de aici, în condițiile în care capacitatea inițiată a acesteia era de 2.000 de locuri.
După ce condițiile de securitate au fost sporite în zona portului și a gării Eurostar din Calais, migranții au căutat rute alternative. În fiecare seară, ei pornesc la drum pe autostrada 16. Scopul lor este să provoace blocarea traficului pentru a se putea urca în camioane. Migranții nu ezită să traverseze autostrada pe jos, în mijlocul nopții, deși este vorba despre o zonă fără iluminat public și unde mașinile circulă cu 120 de km/h.
”Jungla” de la Calais: Migranții agresează cel puțin doi șoferi de camion pe săptămână
#DIRECT_ONE_kg1lvn#