E OFICIAL: Ora de iarnă devine istorie. Juncker a făcut ANUNŢUL

E OFICIAL: Ora de iarnă devine istorie. Juncker a făcut ANUNŢUL

Ora de iarnă are toate şansele să devină istorie.
Comisia Europeană a propus, oficial, renunțarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, președintele forului, Jean-Claude Juncker, arătând că statele membre ar trebui să decidă singure ca cetățenii lor să trăiască în condiții de oră de vară sau de iarnă.

„Cu toţii afirmăm în discursurile noastre că dorim să acţionăm la nivel macro în chestiunile de importanţă majoră şi la nivel micro în chestiunile de importanţă minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislaţia UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situaţii.
Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”, a declarat Jean-Claude Juncker, în discursul său de miercuri privind starea Uniunii Europene.

Comisia a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide „o dată pentru totdeauna” dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

Propunerea Comisiei Europene va fi examinată de Parlamentul European și de Consiliu pentru a-și da acordul lor.

Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019.

Recent, un sondaj online, derulat în UE, arată faptul că 80% dintre europeni vor să se renunțe la ora de vară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`