Juncker le cere statelor UE să-și respecte angajamentele de a contribui la soluționarea crizei imigranților
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, le-a cerut măsuri concrete liderilor europeni în criza imigranților, susținând că statele membre UE nu au reușit să-și respecte până în prezent angajamentele de a contribui la soluționarea acestei crize, informează DPA, citată de Agerpres.
Într-o intervenție în plenul Parlamentului European la Bruxelles, Juncker le-a cerut liderilor statelor membre să găsească soluții pentru acoperirea unei diferențe de 2,5 miliarde de euro între suma convenită la summitul european extraordinar din septembrie și totalul contribuțiilor strânse până acum.
”Nu este suficient să faci promisiuni. Faptele contează”, a afirmat el.
Statele europene au promis că vor contribui la crearea unui fond de 500 de milioane de euro pentru ajutorarea Siriei, dar au oferit până în prezent doar 8 milioane de euro.
Alte 500 de milioane de euro au fost promise ca ajutor umanitar pentru organizații precum Programul Alimentar Mondial, însă până în prezent au fost oferite doar 275 de milioane de euro (dintre care 225 de milioane de euro numai din partea Marii Britanii), a avertizat șeful executivului comunitar.
Alte 9 milioane de euro au fost date într-un fond pentru limitarea migrației dinspre Africa, deși promise au fost 1,8 miliarde de euro.
Pe de altă parte, în pofida promisiunii de suplimentare cu 774 de ofițeri a personalului Biroului European de Sprijin pentru Azil, țările membre au pus la dispoziție până acum doar 81 de ofițeri.
”Ar fi bine pentru noi toți dacă le-am spune oamenilor din țările noastre că această migrație nu se va încheia la Crăciun; ea va continua timp de mai mulți ani”, a subliniat președintele CE în discursul său.