Judecătorul William Adams din Texas, care a fost filmat în timp ce își băta fiica pentru că ar fi descărcat muzică și jocuri de pe Internet, a recunoscut că înregistrarea nu este trucată și că el este cel care o bate pe fată.
„Mi-am pierdut cumpătul. Mi-am cerut scuze și pare mult mai rău decât este în realitate. Mama ei era acolo, ea nu a fost rănită. S-a întâmplat cu mult timp în urmă. Nu vreau să comentez prea mult incidentul pentru că, după cum puteți vedea, viața mea a devenit foarte complicată din cauza acestui copil”, a declarat judecătorul, scrie CNN.
Acesta a mai spus că nu a făcut nimic rău în mintea sa, decât să impună displina în fața copilului său, pe care l-a prins furând.
Fiica judecătorului, Hillary Adams, a spus că a incidentul a avut loc în 2004 și a postat acum clipul în speranța că instanțele se vor autosesiza pentru a-i veni în ajutor.
„Cred că eu și mama avem nevoie să trecem peste și să ne concentrăm în a primi consiliere de specialitate. Oamenii ne cred pe noi și nu ne mai numesc mincinoase, așa cum ne spuneau în trecut”, a declarat tânăra pentru postul texan de televiziune KRIS.