Jose Manuel Barrroso: Serbia ar trebui să facă parte din Uniunea Europeană

Publicat: 08 12. 2014, 17:00
Foto: ft.com

Fostul președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, luni, că Serbia ar trebui să facă parte din Uniunea Europeană, iar reformele efectuate de guvernul condus de premierul Aleksandar Vucic sunt în interesul cetățenilor, cu sau fără UE, relatează Tanjug.

Barroso s-a declarat mândru de faptul că se afla la cârma executivului european în momentul în care s-a pus problema deschiderii negocierilor de aderare cu Serbia, remarcând că procesul a început și se desfășoară așa cum trebuie.

”Știu că premierul Aleksandar Vucic a primit un mandat puternic din partea populației sale și sper că un progres real va fi realizat pe drumul Serbiei spre UE. Eu cred Serbia ar trebui să fie în UE”, a afirmat fostul președinte al Comisiei Europene.

Barroso se așteaptă ca Serbia și UE să dezvolte relații mult mai apropiate, dar a refuzat să speculeze cu privire la eventualul calendar al procesului de aderare la UE. Trebuie realizate progrese în negocieri, dar și în ceea ce privește reformele din domeniul economic, al administrației centrale și al statului de drept din Serbia, a spus el.

Rugat să comenteze cu privire la aceste eforturi, Barroso a reluat o poziție exprimată deja de Comisia Europeană pe parcursul mandatului său de președinte.

„Recunoaștem progresele realizate în mai multe domenii — statul de drept, independența justiției, reforma administrației și cooperarea regională—, mai ales cu privire la relațiile cu Pristina”, iar acest lucru este benefic pentru Serbia și pentru regiune, a explicat el.

Potrivit lui Jose Manuel Barroso, rămân zone unde eforturile trebuie să continue cu mare hotărâre, precum ”libertatea presei, respectarea tuturor principiilor statului de drept și anumite elemente de reformă economică”.