Joost Klein, reprezentantul Țărilor de Jos care a fost descalificat cu doar câteva ore înainte de finala Eurovision, probabil va fi inculpat pentru amenințări ilegale, a anunțat poliția suedeză.
Joost Klein (26 de ani) se număra printre favoriții la câștigarea ediției de la Malmo, dar a fost descalificat din concurs, o situație fără precedent în istoria de 68 de ani a Eurovision, după ce o femeie din echipa de producție a reclamat la poliția suedeză un presupus „incident în culise”.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Jimmy Modin, a declarat pentru The Guardian că investigația s-a încheiat și că o decizie în privința acuzațiilor ar urma să fie luată „în următoarele două săptămâni”. El nu a oferit detalii despre natura acuzațiilor din dosar.
„Ne așteptăm să existe, probabil, o urmărire penală”, a spus și Emil Andersson, ofițerul responsabil cu acest caz. Polițistul suedez spune că probabil va fi vorba despre „o urmărire penală accelerată”, o procedură care în general durează între șase și opt săptămâni, întrucât altercația nu a presupus vreo infracțiune mai gravă.
Cotidianul Sydsvenska, un ziar din Malmo, a explicat că amenințările sunt pedepsite în general cu amenzi.
După excluderea lui Joost Klein din concurs, postul olandez de televiziune Avrotros s-a arătat „șocat” de decizie și a susținut că artistul a făcut „o mișcare amenințătoare” către o femeie operator de cameră, dar nu a atins-o.
„Împotriva acordului clar stabilit, Joost a fost filmat când tocmai coborâse de pe scenă și a trebuit să se grăbească spre camera verde. În acel moment, Joost a indicat în mod repetat că nu dorește să fie filmat. Acest lucru nu a fost respectat”, susțin reprezentanții Avrotros.
Postul olandez de televiziune spune că a propus „mai multe soluții” în discuțiile cu Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organismul care conduce Eurovision, dar Joost Klein a fost exclus oricum.