Gigantul farmaceutic american Johnson andJohnson (J and J) a fost condamnat de un tribunal din St. Louis la plata unor despăgubiri de 4,69 de miliarde de dolari unor 22 de femei şi familiilor lor care au acuzat compania că azbestul din pudra de talc le-a îmbolnăvit de cancer ovarian.
În acest scandal, mii de acțiuni în justiție au fost intentate împotriva J and J.
„De peste 40 de ani, Johnson andJohnson a ascuns dovezile prezenței azbestului în produsele sale”, a acuzat avocatul victimelor, Mark Lanier, potrivit hotnews.ro.
J and J s-a declarat „profund dezamăgit” de acest verdict, pe care l-a descris ca fiind produsul „unui proces fundamental inechitabil”, urmând să facă apel.
„Verdictul, care a acordat aceeași sumă de despăgubiri fiecăreia dintre reclamante, fără să țină cont de cazurile lor individuale și de diferențele juridice, reflectă faptul că dovezile prezentate în acest dosar nu pot rezista în fața prejudecăților generate de acest gen de investigații”, a transmis compania farmaceutică.
Mai multe procese de acest gen au avut loc și recent o curte din Los Angeles (California) a dat dreptate grupului, respingând o condamnare de 417 milioane de dolari pagube, apreciind că argumentele reclamantei sunt insuficiente și vagi.