Mama lui John McCain, în vârstă de 106 ani, așteptată să participe la ceremonia funerară a fiului ei

Mama lui John McCain, în vârstă de 106 ani, așteptată să participe la ceremonia funerară a fiului ei
Foto: One Country

Ceremonia funerară a lui John McCain, decedat la vârsta de 81 de ani, se va desfășura în Maryland, la sfârșitul acestei săptămâni. La ceremonie este aşteptată să participe şi mama fostului politician, Roberta McCain, care are 106 ani, informează today.com.

”Vivacitatea ei este o forță a naturii”, obișnuia John McCain să spună despre mama lui.

Roberta l-a născut pe John McCain la vârsta de 23 de ani și a trăit alături de familia ei în Hawaii, Connecticut și Virginia. Ea s-a chinuit să îl crească pe John și pe frații lui, în timp ce soțul ei, amiral al forțelor navale ale SUA, era plecat pe mare.

Senatorul a fost diagnosticat în vara anului 2017 cu o formă galopantă de cancer la creier. Recent, familia lui anunțase că nu va mai continua tratamentul. La scurt timp de la acest anunț, McCain a decedat.

John McCain a fost senator de șase ori și desemnat candidat republican la președinția SUA, în 2008. El a luptat ca pilot de avion în timpul răboiului din Vietnam. A fost doborât și a petrecut peste cinci ani ca prizonier de război. A fost considerat unul dintre cei mai importanți republicani ai ultimilor ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie