John Kerry: Dacă Iranul reia purificarea uraniului, Statele Unite vor reacționa imediat
Dacă Iranul va relua programul de îmbogăţire a uraniului, și va obține material suficient pentru fabricarea unei arme nucleare, situația va genera un „răspuns imediat” al Statelor Unite, avertizează secretarul de Stat american, John Kerry, citat de AFP.
„Se ştie public că avem în vedere o perioadă de aproximativ două luni pe care o considerăm ‘capacitatea de fabricare a unei arme atomice’. Acest lucru înseamnă că, dacă iranienii vor decide să reia îmbogăţirea uraniului, vor obţine, în acest termen, suficient material pentru fabricarea unei bombe nucleare”, a declarat Kerry în faţa membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului american.
„Acest lucru nu înseamnă că vor putea fabrica arma nucleară sau un sistem de testare. Iranul va avea suficient material pentru fabricarea unei bombe nucleare, dar nu va avea capacitatea tehnică necesară pentru realizarea dispozitivului ce poate fi transportat”, a dat asigurări Kerry.
Marile puteri (P5+1 – Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania) au reluat marţi, împreună cu reprezentanţii Iranului, negocierile în vederea semnării unui acord nuclear definitiv cu regimul islamist de la Teheran, suspectat că încearcă să fabrice arme atomice sub paravanul unui program nuclear civil.