Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat marți, la Paris, că Siria ar putea avea parte de o „tranziție politică majoră” peste „câteva săptămâni” între regimul de la Damasc și Opoziție. Această declarație a fost făcută după ce sâmbătă, Kerry a reușit să cadă de acord într-o reuniune internațională asupra unui calendar de tranziție politică in Siria, transmite agerpres.
„Ne află la câteva săptămâni distanță, în teorie, de posibilitatea unei tranziții majore în Siria și vom menține presiunea asupra acestui proces. Nu vorbim de luni, vorbim de săptămâni, să sperăm”, a declarat Kerry. Acesta a mai afirmat că trebuie încetat focul în Siria, iar dacă se va putea face acest lucru, va fi un pas uriaș în viitorul țării.
„Acum, tot ce avem nevoie este începutul unui proces politic și instaurarea încetării focului. Acesta este un pas uriaș”, a adăugat Kerry.
De asemenea, în acordul semnat la Viena de către circa 20 de state (printre care Rusia, SUA, Iran și alte țări arabe și europene), încetarea focului, noi alegeri și alcătuirea unei noi constituții sunt necesare pentru viitorul Siriei.