Joe Biden vorbește vineri, în teleconferință, cu liderii României, Poloniei și ai aliaților din NATO pe tema crizei Ucraina – Rusia
Președintele american Joe Biden va vorbi vineri, în teleconferință, cu lideri din Canada, Franța, Germania, Italia, Polonia, România, Marea Britanie, alături de liderii UE și ai NATO. Informația a fost confirmată de un oficial de la Casa Albă.
Biden, discuție cu liderii României, Poloniei și ai aliaților din NATO
Discuțiile vor fi pe tema crizei declanșate de Rusia, în condițiile în care aliații pun la punct un plan de acțiune comună în raport cu evenimentele ce afectează acum Ucraina, informează polishnews.co.uk.
Joi seară, Departamentul de Stat al SUA a anunțat că șeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în cazul în care Rusia nu invadează Ucraina.
„Cea mai importată concluzie e că trebuie să rămânem uniți și în eforturile diplomatice, și în cele economice. Evident, suntem pregătiți să luăm orice măsură se impune, împreună, când situația în teren se schimbă. Repet: suntem uniți, știm ce avem de făcut și orice se va întâmpla, vom reacționa adecvat, împreună”, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis, la finalul unei întâlniri în format Consiliul European dedicată situației de la granița Ucrainei.
Biden: Rusia ar putea ataca Ucraina în următoarele câteva zile
Tot joi, liderul de la Casa Albă a afirmat că e „foarte ridicat” riscul ca, în următoarele „câteva zile”, Rusia să atace Ucraina.
Biden a mai precizat că nu mai are acum în plan să discute cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Și Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe, a catalogat situația ca fiind „îngrijorătoare”. Acesta a punctat că dovezile nu indică faptul că Rusia a început să-și retragă din trupele, așa cum pretinde. Mai mult, nu se vede nici disponibilitatea reală a Moscovei de a negocia.