Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, va participa la summitul G7 din Italia, unde va discuta despre noile măsuri de sprijin pentru Ucraina. Acesta vrea să îi transmită lui Putin că „timpul nu este de partea lui”.
Joe Biden va pleca de miercuri către summitul G7, care se va desfășura în regiunea italiană Apulia, din sudul țării, de joi până sâmbătă.
Președintele SUA va purta o discuție cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, urmată de o conferința de presă comună, în stațiunea litorală Borgo Egnazia.
În cadrul summitului vor fi discuții cu privire la „deblocarea valorii activelor suverane ruse înghețate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby.
„Va exista unanimitate la nivelul membrilor Grupului atunci când va fi vorba de a acționa pentru a folosi aceste active înghețate cu scopul de a ajuta Ucraina în procesul de reconstrucție”, a anticipat Kirby.
SUA intenționează să acorde Ucrainei împrumuturi de până la 50 de miliarde de dolari garantate de dobânda la cele 300 de miliarde de euro din activele băncii centrale ruse, înghețate de UE și G7, potrivit antena3.
Oficialul american a precizat că în cadrul summitului vor fi prezentate „noi sancțiuni și măsuri de limitare a exporturilor” împotriva unor entități și rețele care ajută Rusia în războiul din Ucraina.
La G7 se va discuta și despre sprijinul Chinei pentru complexul militar-industrial rus și despre politicile comerciale neloiale ale Beijingului. Președintele Biden intenționează să promoveze o nouă inițiativă numită „Parteneriat global pentru infrastructură”, în contextul investițiilor chineze în țările în curs de dezvoltare. Acest parteneriat va avea rolul de a finanța națiunile emergente, fără a le datora excesiv.
G7 este constituit de Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii.