Joe Biden a anunțat miercuri, 10 aprilie, în timpul unei vizite de stat a premierului Japoniei, că un japonez va fi primul astronaut neamerican care va păși pe Lună.
În timpul unei conferințe de presă, Joe Biden a declarat că legăturile dintre SUA și Japonia „se întind până la lună, unde doi astronauți japonezi se vor alătura viitoarelor misiuni americane, iar unul dintre ei va deveni primul astronaut neamerican care va ajunge pe Lună”, scrie Physorg.
Statele Unite și-au stabilit obiectivul de a revenit pe Lună pentru prima dată din 1972. Până acum, doar 12 oameni au ajuns pe Lună, toți americani și toți bărbați.
În cadrul proiectului Artemis al NASA, Statele Unite și-au stabilit, de asemenea, obiectivul de a trimite pe Lună o femeie și o persoană de culoare.
Misiunea Artemis II este programată la sfârșitul anului 2025 și va zbura în jurul Lunii. Cea de-a treia misiune a programului, care este programată pentru sfârșitul anului 2026, se confruntă cu posibile întârzieri. Aceasta are ca scop așezarea oamenilor pe suprafața lunară.