Președintele american Joe Biden susține că Donald Trump și republicanii săi cei mai loiali încearcă să submineze democrația, iar acest lucru ar putea conduce la violențe, transmite CNN.
„Ei nu trăiesc în lumina adevărului, ci în umbra minciunilor”, a spus actualul lider american, cu câteva luni înainte de alegerile care vor determina controlul asupra Congresului SUA.
„Egalitatea și democrația sunt sub asalt. Nu ne facem nicio favoare dacă pretindem contrariul”, a continuat Joe Biden.
Președintele democrat a încercat să facă distincție între cei mai loiali susținători ai predecesorului său și Partidul Republican ca întreg.
Joe Biden a denunțat „un extremism care amenință chiar fundațiile republicii noastre”.
„Forțele MAGA (Make America Great Again – sau Facem America Grozavă din Nou, sloganul lui Donald Trump, n.r.) sunt hotărâte să ducă această țară înapoi. Înapoi către o America în care nu există niciun drept de a alege, niciun drept la intimitate. Niciun drept la contracepție, niciun drept de a te căsători cu cel pe care îl iubești”, a adăugat președintele SUA.
„Ei promovează lideri autoritari. Ei au aprins flăcările violenei politice”, a mai susținut Joe Biden.
El i-a criticat în ultima săptămână pe republicani pentru „extremismul MAGA” și „semi-fascism”, iar oficialii administrației sale spun că a hotărât că era momentul potrivit să adopte un ton mai sobru în legătură cu, consideră el, forțele anti-democratice tot mai numeroase din SUA.