Joe Biden este „hotărât” să interzică armele de asalt în SUA

Joe Biden este „hotărât” să interzică armele de asalt în SUA
Foto: Hepta - DPA Images / Lenin Nolly

Joe Biden s-a declarat „hotărât” să reglementeze situația armelor de foc din Statele Unite și să interzică armele de asalt, acestea fiind folosite în mod frecvent de atacatori în atentate sângeroase, relatează Reuters. Președintele american a spus că America este „înecată în arme de război”.

„Sunt hotărât să interzic aceste arme din nou. Nu mă voi opri până facem acest lucru”, a spus Biden cu ocazia unui eveniment găzduit de Casa Albă. „Armele de asalt trebuie să fie interzise. Ele au fost interzise. Sunt decis să interzic din nou aceste arme şi încărcătoarele cu capacitate mare”, a pecizat Joe Biden.

Liderul american a subliniat că susține al doilea amendament la Constituţia SUA (dreptul de a deține armă de foc), dar, potrivit acestuia, „dreptul de a purta arme nu este un drept absolut de a-i domina pe toţi ceilalţi”.

Atacurile armate care au condus la această decizie a președintelui american

Incidentele în care, de pe urma atacurilor cu armele de foc, mor oameni se țin lanț în Statele Unite.

În luna mai au fost uciși 19 copii într-un atac cu arme de foc, la o școală din Texas.

Acum o săptămână, un bărbat a omorât şapte oameni şi a rănit alţi aproape 30 la o paradă locală într-o suburbie a metropolei americane Chicago. Arma a fost cumpărată legal.

Cei care sunt împotriva violenței cu armele de foc propun creșterea limitei de vârstă pentru achiziţionarea anumitor arme, precum și interzicerea folosirii de încărcătoare cu capacitate mare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`