Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii a făcut duminică, 30 ianurie, apel la eliberarea imediată a unui veteran din forţele navale americane ţinut ostatic în Afganistan de aproape doi ani.
Mark Frerichs este un cetățean american, care ținut ostatic în Afganistan. Bărbatul a fost răpit în Afganistan, în ianuarie 2020.
”Ameninţarea siguranţei americanilor sau a oricăror civili nevinovaţi este întotdeauna inacceptabilă, iar luarea de ostatici este un act de cruzime şi laşitate în mod special. (…)
Talibanii trebuie să-l elibereze imediat pe Mark înainte să se poată aştepta la o eventuală luare în considerare a aspiraţiilor lor privind legitimitatea. Acest lucru nu este negociabil”, a precizat Joe Biden într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.