Alianța Nord-Atlantică are responsabilitatea de a se asigura că actualul conflict nu se răspândește dincolo de Ucraina, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, marți, la Riga, într-o conferință comună cu președintele Letoniei, Egils Levits.
„Am transmis clar de luni de zile că președintele Putin va plăti un preț greu pentru o nouă agresiune împotriva Ucrainei. Iar acest preț este exact ceea ce plătește acum. Rusia a fost lovită cu sancțiuni severe și fără precedent și o izolare cvasi-totală pe scena globală”, a declarat secretarul general al NATO, conform comunicatului transmis de Alianță.
Jens Stoltenberg a amintit că, deși NATO nu intervine în conflict, a oferit Kievului diverse tipuri de sprijin.
„Aliații ajută Ucraina să își păstreze dreptul fundamental la autoapărare, acordând sprijin în valoare de miliarde de euro și deschizându-și frontierele, și oferind ajutor pentru refugiați. Suferința pe care o vedem acum în Ucraina este oribilă. Ne afectează pe noi toți. Avem responsabilitatea de a ne asigura că acest conflict nu escaladează și nu se răspândește dincolo de Ucraina. Ar fi și mai periculos, distructiv și chiar mai mortal. Iar situația ar putea scăpa de sub control”, a mai spus înaltul oficial nord-atlantic.
Pentru a fi sigură că nu există loc pentru erori de calcul, spune Jens Stoltenberg, NATO a consolidat semnificativ prezența aliată în partea estică a Alianței.
„Vom proteja și apăra fiecare centimetru din Letonia. Vom proteja și apăra fiecare centimetru din întregul teritoriu aliat. America de Nord și Europa împreună, puternice în NATO – cea mai puternică alianță din istorie”, a mai spus el.
Președintele Letoniei a confirmat și el garanțiile de securitate pe care le conferă statutul de membru NATO.
„Suntem în siguranță. Suntem protejați. Suntem un stat membru NATO și alți Aliați vor rămâne lângă noi și ne vor proteja. NATO își apără fiecare stat membru, fiecare centimetru din teritoriul statului membru, inclusiv Letonia, bineînțeles”, a afirmat Egils Levits.