Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marți că își dorește să evite o ieșire a Greciei din zona euro, precizând că este momentul să se revină la masa negocierilor, informează AFP.
Cu câteva ore înainte de summitul zonei euro privind situația Greciei, liderul Executivului european a făcut apel la ”găsirea unei soluții”.
„Îmi doresc să evit un Grexit (o ieșire a Greciei din zona euro — n.r.), sunt împotriva unui Grexit. Există unii în Uniunea Europeană care, deschis sau fără să o spună, își doresc ca Grecia să iasă din zona euro. Răspunsurile cele mai simple sunt deseori cele mai proaste”, a declarat Juncker.
Comisia Europeană „va face tot posibilul pentru ca negocierile să fie reluate, este momentul să revenim la masa negocierilor. (…) Vreau să ne reunim pentru a găsi o soluție”, a mai spus Juncker.
De asemenea, oficialul european a precizat că la summitul care va avea loc marți, la Bruxelles, îi va cere premierului grec Alexis Tsipras o explicație privind organizarea referendumului de la 5 iulie, pentru că, este de părere Juncker, chestiunea asupra căreia grecii au fost chemați să-și exprime opinia „nu mai exista de mult timp”. Propunerile creditorilor care au fost supuse la vot „erau depășite”, a susține președintele CE.