Statul japonez va aloca 480 de milioane de yeni (aproximativ 4 milioane de dolari) drept ajutor financiar de urgență pentru soluționarea problemei refugiaților din Orientul Mijlociu și Africa, care încearcă să ajungă în număr mare în Europa.
Suma este nerambursabilă, iar jumătate din aceasta va fi direcționată spre Liban, țară în care au ajuns aproximativ 1 milion de refugiați. A doua jumătate din sumă se va duce, prin intermediul ONU și al Crucii Roșie, către Serbia, Macedonia și alte țări europene ce se confruntă cu un numărul mare de imigranți, potrivit Agerpres.
Statele de pe bătrânul continent se confruntă cu cea mai gravă criză a refugiaților după cel De-al Doilea Război Mondial. Potrivit experților, acest volum foarte mare de imigranți pune în pericol existența Uniunii Europene.