Japonia: Taifunul Neoguri a ajuns pe insula Kyushu

Publicat: 10 07. 2014, 09:32
Foto: wn.com

Centrul taifunul Neoguri a ajuns joi dimineaţa pe Kyushu, una dintre cele patru insule principale care formează arhipelagul nipon, a anunţat Agenţia meteorologică naţională, relatează AFP.

„Taifunul a ajuns chiar cu puţin timp înainte de ora locală 07.00 (01.00, ora României)” pe coasta prefecturii Kagoshima, pe insula Kyushu, la o mie de kilometri sud-vest de Tokyo, a precizat un purtător de cuvânt.

Părţile de sud-vest şi nord-est ale Japoniei sunt vizate de avertizări sau alerte de ploi puternice, rafale violente de vânt, valuri gigantice şi urcarea nivelului mării, care afectează deja zone din Okinawa, în sudul arhipelagului nipon.

Neoguri, care a afectat deja partea de sud a Japoniei, a provocat moartea a patru persoane şi aproximativ 40 de răniţi.

Taifunul a slăbit în intensitate în ultimele 24 de ore, cu rafale de vânt, joi dimineaţă, de 130 de kilometri pe oră, însă a adus cantităţi însemnate de apă în numai câteva zile ce ar putea provoca producerea unor alunecări de teren în numeroase zone unde cursurile de apă au depăşit deja nivelul de alertă.