Japonia, poziție dură cu privire la insulele pe care le revendică și China. Ministrul nipon al apărării a tras o linie roșie: „Trebuie să demonstrăm că guvernul ne apără cu hotărâre teritoriul”

Japonia, poziție dură cu privire la insulele pe care le revendică și China. Ministrul nipon al apărării a tras o linie roșie: „Trebuie să demonstrăm că guvernul ne apără cu hotărâre teritoriul”
Foto: Hepta.ro / Actionpress / Kyodo News

Japonia trage o linie roșie în ceea ce privește lanțul de insule pe care îl revendică și China, dând astfel o replică la postura militară tot mai agresivă a Beijingului și creând premisele unei posibile dispute între cele mai mari puteri din regiune. Într-un interviu pentru CNN, ministrul nipon al apărării, Nobuo Kishi, a spus că Insulele Senkaku – cunoscute drept Insulele Diaoyu în China – sunt fără îndoială teritoriu japonez și vor fi apărate în consecință, cu Tokyo gata să răspundă la orice amenințare chineză.

Armata niponă și-a adăugat în arsenal aeronave de vânătoare de ultimă generație F-35 și și-a adaptat flota navală la acestea. Japonia construiește noi distrugătoare, submarine și rachete, însă cheltuielile sale încă palesc în comparație cu investițiile tot mai mari pe care le face China în sectorul său militar.

Ce a spus ministrul nipon al apărării despre insulele pe care le revendică și China

„Împotriva acțiunii chineze în Insulele Senkaku și în alte părți din Marea Chinei de Est… trebuie să demonstrăm că guvernul Japoniei ne apără cu hotărâre teritoriul”, a declarat Kishi, care susține că Japonia dispune de mai multe nave de coastă decât China. „Nu există nicio dispută teritorială referitoare la Insulele Senkaku între Japonia și alte țări”, a adăugat el.

Tensiunile cu privire la lanțul stâncos de insule nelocuite – care se află la 1.900 de kilometri de Tokyo, însă la doar o treime din atât de Shanghai – durează de ani buni, iar revendicările datează de secole.

Situația escalada în 2012, când în mai multe orașe chineze izbucneau proteste anti-nipone – manifestanții au incendiat au aruncat cu obiecte în ambasada Japoniei la Beijing și au incendiat mașini, magazine și restaurante japoneze.

La nivel guvernamental, China a avut o poziție la fel de stridentă precum ministrul japonez.

„Insula Diaoyu și insulele sale afiliate sunt o parte inerentă a teritoriului Chinei și este dreptul nostru inerent de a face controale și activități de aplicare a legii în aceste ape”, spunea anul trecut Ministerul chinez de externe.

China și-a arătat intențiile cu nave în regiune și cu noi legi care au extins puterile gărzii de coastă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`