Japonezii confirmă: Cazuri de COVID-19 care ies NEGATIV la testări
Pe lângă multele necunoscute ale bolii declanşate de coronavirus se mai adaugă una: cazuri care nu ies pozitive la testare şi asta nu din pricina calităţii testelor.
Un bărbat cu vârsta de 20 de ani din Kobe, vestul Japoniei, membru al administraţiei locale, a fost confirmat cu COVID-19 pe baza simptomelor şi anamnezei, în ciuda testelor negative.Bărbatul a declarat că a contractat noul coronavirus la sfârșitul lunii aprilie dar testele au ieşit negative de două ori, înainte ca un medic să stabilească că are COVID-19, scrie mainichi.jp.
Potrivit oficialităţilor din Kobe, bărbatul a dezvoltat febră pe 13 aprilie, dar temperatura sa a scăzut la scurt timp după aceea. Ulterior, unei persoane cu care locuia i s-a confirmat că are coronavirus.
Bărbatul a făcut apoi un test PCR pe 22 aprilie, iar două zile mai târziu a făcut şi un „test de diagnostic LAMP”, dar ambele rezultate au ieşit negative.
Cu toate acestea, un medic i-a pus diagnosticul ulterior, pe baza stării clinice şi altor factori.
Nu este singurul caz de acest fel din Japonia. Un bărbat de 85 de ani din Tokyo, care iniţial a fost testat negativ pentru COVID-19, a murit a doua zi. El a fost diagnosticat post-mortem cu COVID-19, în ciuda testului PCR…
Continuă starea de urgenţă
Japonia, care a prelungit luni starea de urgenţă până pe 31 mai, are aproape 16.000 de cazuri de COVID-19, raportând 542 de decese, potrivit postul public de televiziune nipon NHK.
Prim-ministrulShinzo Abea subliniat că, comparativ cu alte țări, înJaponianu au existat creșteri bruște a bilanțului de cazuri confirmate de COVID-19, dar a precizat că numărul de îmbolnăviri noi încă nu a scăzut suficient, precum și că există regiuni în care sistemul sanitar resimte o adevărată presiune.
Cifrele pandemiei
Potrivit datelor centralizate luni deWorldometer, la nivel global, coronavirusul SARS-CoV-2 continuă să se răspândească și a fost deja depistat în 212 țări și teritorii. Autoritățile din toată lumea au confirmat aproape 3,6 milioane de cazuri de COVID-19, raportând peste 248.000 de decese. Aceleași date arată că mai bine de 1,1 milioane de persoane s-au vindecat.