Jaf armat la un hotel de lux de pe Coasta de Azur: Atacatorii au fugit cu mai multe ceasuri de lux
Un jaf armat a avut loc vineri dimineața, pe Coasta de Azur, la un hotel de 5 stele din Nice.
Mai multe ceasuri de lux au fost fuarte de doi bărbați necunoscuți, care au parcat un motoscuter în fața intrării hotelului, în jurul orei 6.30 dimineața, informează autoritățile.
Cu fețele acoperite de căştile de motocicletă, cei doi au pătruns în clădire printr-o intrare secundară, transmite Reuters.
Unul dintre necunoscuţi a amenințat-o pe recepționera hotelului cu un pistol automat, în timp ce al doilea a spart cu un ciocan două vitrine cu bijuterii expuse în hol.
Infractorii au fugit cu mai multe ceasuri de lux, marca Rolex şi Lepage.
Coasta de Azur este tot mai des ținta atacatorilor, numeroase hoteluri de lux fiind implicate în cazuri de jaf armat, de la începutul verii.