Iulian Chifu: Joe Biden va trebui să recompună societatea americană și să depășească faliile profunde din societatea americană / Democrația, ca sistem, are forța de a se vindeca (VIDEO)

Iulian Chifu: Joe Biden va trebui să recompună societatea americană și să depășească faliile profunde din societatea americană / Democrația, ca sistem, are forța de a se vindeca (VIDEO)
foto: Hepta.ro / Abaca Press / Gripas Yuri/ABACA

Democrația este fragilă în general, însă are și forța, ca sistem, de a se regla, de a se vindeca, de a-și rezolva propriile probleme, a subliniat Iulian Chifu, președintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Avertizare Timpurie (CPC-EPW), joi, în direct pe B1 TV, unde a comentat situația din SUA.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Iulian Chifu, despre mandatul lui Joe Biden și situația din SUA

Congresul SUA a certificat victoria lui Joe Biden, după o zi în care Washington DC a fost marcat de violențe. Întrebat ce fel de mandat îl așteaptă pe președintele-ales al Statelor Unite, Iulian Chifu a declarat: „Îl așteaptă un mandat extrem de complicat. În primul rând, trebuie să preia mandatul într-o situație de liniște. În al doilea rând, va trebui să recompună societatea americană, să reconstituie, să depășească faliile profunde care există, sunt reale în societatea americană. Unele sunt construite și adâncite de către prestația lui Donald Trump, dar în multe dintre cazuri e vorba despre lucruri care sunt reale, care trebuie identificate și care trebuie vindecate în societatea americană”.

Referitor la faptul că Joe Biden afirma că democrația americană este „fragilă”, Iulian Chifu a explicat: „Democrația este fragilă în general, iar referința era generică, dar democrația are și forța, ca sistem, de a se regla, de a se vindeca, de a-și rezolva propriile probleme. Democrația fără drept, fără lege, fără instituții, fără Constituție nu există. Or, în momentul de față, vedem de aseară, de la intervenția forțelor de ordine, că întregul mecanism democratic își îndeplinește rolul și vindecă societatea americană, aducând în fața legii pe cei care au încălcat legea, inclusiv pe președintele Donald Trump după 20 ianuarie pentru incitarea la violență, care aduce pe fiecare la locul său și așează societatea americană din punct de vedere al componentei de legislație, de drept, de stat de drept, de referire la lege. Acest lucru dă și forța, și puterea sistemului democratic în general, democrației americane în primul rând – dar, da, democrația este fragilă și vedeți cât de repede, când un lider neavenit și cu probleme de responsabilitate majoră incită, iată cât de repede se poate pierde, iată un atac la adresa Congresului ca instituție reprezentativă a poporului american”.

„Nu e vorba despre republicani, pentru că Donald Trump a intrat în contradicție și cu Partidul Republican, și cu liderii majorității și adjunctul din Senat, și cu propriul său vicepreședinte, cu propria sa administrație. Vedeți lista de demisii care au apărut ca urmare a acțiunilor lui Donald Trump și a activității sale de ieri din mitingul, întâlnirea cu apropiații săi”, a mai spus Iulian Chifu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`