A INCENDIAT casa soţiei, dorind să se RĂZBUNE, dar şi-a UCIS unul dintre copii. Planul GROAZNIC al unui bărbat (FOTO)

A INCENDIAT casa soţiei, dorind să se RĂZBUNE, dar şi-a UCIS unul dintre copii. Planul GROAZNIC al unui bărbat (FOTO)

Un italian în vârstă de 52 de ani a vrut să se răzbune pe soţia lui, fiindcă aceasta decisese să îl părăsească. Gianfranco Zani a pus la cale un plan diabolic, prin care el urma să incendieze casa.

După ce a văzut că femeia a părăsit locuinţa, împreună cu fiul de 17 ani, individul a acţionat.

Dar, el nu ştia faptul că în casă se aflaudoi dintre copiii pe care îi aveau împreună, unul de 11 ani şi celălalt de 4. Din păcate, copilul de 11 a suferit răni prea grave pentru a mai putea fi salvat. El a intrat în stop cardio-respirator şi a murit la spital.

Drept răzbunarea, bărbatul a vrut să incendieze casa în care locuia femeia, informează Milano Corriere.

Deocamdată, nu se ştie dacă din planul său făcea partea uciderea copiilor, sau dacă întreaga întâmplare teribilă a fost premeditată.

Gianfranco Zani a fost arestat de carabinieri, fiind acuzat de crimă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`