Italia: Vaccinarea în masă împotriva COVID-19 va începe imediat după Crăciun

Publicat: 17 12. 2020, 11:06
Foto: Hepta/Zuma Press / Pavlo Gonchar

Campania de vaccinare este pregătită intens și în Italia, una dintre țările cele mai grav afectate de pandemia de COVID-19. Autorităţile italiene au aprobat miercuri planul naţional de vaccinare în masă împotriva COVID-19, după o reuniune între guvernul central şi guvernatorii celor 20 de regiuni, scrie presa din Peninsulă.

Cum se va desfășura campania de vaccinare în Italia

La fel cum se va întâmpla în toate tatele europene campania de vaccinare va înccepe cu grupele de populaţie considerate cu cel mai ridicat risc la COVID-19, precum personalul medical şi vârstnicii, iar ulterior va fi extinsă la populaţia generală. Vaccinarea va fi gratuită şi neobligatorie.

Nu mai puțin de 1.833.975 de doze de vaccin COVID-19 distribuite de Pfizer vor fi folosite într-o primă etapă în Italia. Italia va primi vaccinurile prin sistemul centralizat de achiziţie al Uniunii Europene, în baza autorizării Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Dacă totul se va desfăşura conform previziunilor, primele doze le vor fi administrate cetăţenilor în Italia imediat după Crăciun.

Al doilea lot de 2.507.700 de doze va sosi în Italia în următoarele săptămâni, potrivit biroului comisarului.

Italia a raportat miercuri 17.572 de cazuri noi de infectare şi încă 680 de decese. Numărul total al infectărilor a ajuns la 1.888.144, iar cel al deceselor la 66.537, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Italia, înlockdownpână la începutul anului 2021

Italiase află la un pas de un noulockdown, pe măsură ce numărul cazurilor de COVID-19 crește considerabil. Noile măsuri din partea autorităților de la Roma au fost date publicității. După 20 decembrie, circulația între regiuni va fi blocată.

Astfel, weekend-ul 19 -20 decembrie va fi ultima perioadă liberă. Deplasarea este liberă cu excepția regiunii Abruzzo, care ar trebui să rămână „portocalie”, scrie cotidianul „La Repubblica”.

Magazinele sunt deschise peste tot până la ora 21.00. Cu măsuri de distanțare, barurile și restaurantele sunt deschise până la ora 18.00. În Abruzzo este permisă activitatea de take-away până la ora 22.00, respectiv de livrare la domiciliu.