I.C., un român de 36 de ani, a fost achitat de judecătorii din Firenze după ce a fost acuzat că a agresat poliția și că a băgat în spital doi carabinieri, informează Gazeta Românească.
Totul a început pe 5 martie 2014 când I.C. și alți câțiva zeci de români care lucrau la Mondo Convenienza au organizat o manifestați pașnică împotriva modului în care erau tratați de firma angajatoare.
Ei au refuzat să plece din fața sediului firmei, dar nu au pus vreo rezistență activă. Într-un final, ei au fost îndepărtați de poliție și de carabinieri.I.C. a fost acuzat că a agresat polițiștii și că a bătut doi carabinieri care au avut nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale.
Chiar dacă la început agenții păreau să-l incrimineze în mod inexorabil, la începerea procesului, nu s-au constituit parte civilă împotriva lucrătorului român.Mai apoi, ei au depus mărturie și au susținut că au fost agresați de el.
Avocatul românului, însă, aflase că poliția filmase evenimentele din acea zi, deci chiar ea avea dovada că românul nu fusese violent. Ela reușit să-l convingă pe judecător să ceară poliției acel material, care avut prezentat ulterior la tribunal.
În înregistrare s-a putut vedea că I.C. nu a agresat agenții. Din contră, un carabinier apare în timp ce aplică un picior cu bocancul în capul lui I.C., în timp ce acesta este complet imobilizat la pământ de ceilalţi agenţi.
În restul procesului câţiva colegi ai lui I.C., audiaţi ca martori la cererea apărării, au confirmat apoi metodele utilizate de poliţie împotriva inculpatului. În plus, avocatul a prezentat certificatele medicale de la Urgenţă ale lui I.C. pentru leziunile suferite.
Nu se ştie dacă procuratura din Firenze va face apel împotriva verdictului de achitare din prima instanţă dar, pentru moment, justiția s-a făcut.