Italia: Un mort și doi răniți după ce un microbuz care transporta români a intrat într-un copac
O femeie de origine română a murit, iar alte două sunt în stare gravă după ce un microbuz care transporta șapte muncitoare sezoniere românce a intrat într-un copac, în apropiere de Ferrara, Italia, potrivit agenției AGI.
Microbuzul, la bordul căruia se aflau şapte muncitoare românce şi şoferul, a ieşit de pe carosabil şi a lovit un copac, pe Drumul provincial 57, în localitatea Portoverrara, situată în apropierea oraşelor Ferrara şi Bologna, în regiunea italiană Emilia-Romagna.
Autoturismul transporta femeile din Comacchio la fermele din Ostellato.
Șoferul a pierdut controlul asupra vehiculului, cauzele vehiculate fiind viteza excesivă, somnul sau o defecțiune tehnică.
În urma impactului o româncă în vârstă de 40 de nai a muritiar alte două sunt în stare gravă şi au fost transportate la spital.