Comisia specială din cadrul Senatului de la Roma a decis ca aventuala excludere a lui Silvio Berlusconi din Camera superioară a parlamentului italian să fie votată prin scrutin deschis.
Hotărârea a provocat numeroase reacţii negative din partea susţinătorilor fostului premier italian.
Decizia a fost luată la 3 luni de la sentinţa Curţii de Casaţie de la Roma, din 1 august, care l-a condamnat definitiv pe fostul premier italian Silvio Berlusconi la 4 ani de închisoare pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset.
Din cei patru ani, trei au fost amnistiaţi.
Între cele două opţiuni pe care le avea la dispoziţie, un vot secret sau un vot deschis, Comisia specială pentru alegeri şi imunitate a votat în favoarea unui scrutin deschis.
Acum, senatul de la Roma se va reuni în şedinţă plenară, probabil la jumătatea lunii noiembrie, când fiecare senator dintre cei 321 de membri vor trece prin faţa preşedintelui Senatului şi se va pronunţa în favoarea sau împotriva excluderii din parlament a liderului dreptei italiene, Silvio Berlusconi, ales în funcţia de senator la ultimele alegeri legislative din luna februarie.
Într-un recent interviu acordat postului public de televiziune Rai Uno, Il Cavaliere, în vârstă de 77 de ani, afirmase că votul asupra excluderii sale din Senat „este o pată asupra democraţiei italiene, destinată să rămână în cărţile de istorie”.
Liderul dreptei italiene nu poate fi exclus din parlament printr-o sentinţă judiciară, care este de fapt una politică, o sentinţă care nu are nicio legătură cu realitatea.
Publicaţia de stânga Il Fatto Quotidiano de la Roma comentează că întreaga Italie se întreabă acum care va fi în viitor „destinului politic” al fondatorului partidului de dreapta Poporul Libertăţii, formaţiune politică ce va fi dizolvată la începutul lunii decembrie, după decizia lui Silvio Berlusconi de a reveni la vechiul său partid de dreapta, Forza Italia , fondat în anul 1994.