Italia: Preşedintele Sergio Mattarella (80 de ani), reales pentru un al doilea mandat: „Aveam alte planuri, dar respect Parlamentul” (VIDEO)
Preşedintele italian Sergio Mattarella, în vârstă de 80 de ani, a fost reales, sâmbătă, pentru un al doilea mandat. Inițial, el a respins ideea de a fi președinte din nou, dar a cedat rugăminților partidelor de la putere, care nu au reușit să găsească un candidat de compromis.
Sergio Mattarella, președinte al Italiei pentru încă un mandat
Sergio Mattarella, al cărui mandat se încheie pe 3 februarie, a fost reales pentru un al doilea mandat de şapte ani. Acesta a obținut majoritatea absolută de 505 de voturi din partea celor 1.009 senatori, deputaţi şi responsabili regionali.
Inițial, Mattarella nu a vrut să mai fie președinte, dar s-a lăsat înduplecat de partidele aflate la putere, care nu au reușit să cadă de acord asupra unui alt candidat.
„Mulţumesc preşedintelui Matterella pentru decizia lui, e o decizie de generozitate pentru Italia. E o zi frumoasă pentru Italia”, a declarat Enrico Letta, liderul Partidului Democrat.
„Aveam alte planuri, dar respect Parlamentul. Voi face tot ce pot”, a declarat Matterella, potrivit presei italiene.
Rolul președintelui în Italia
În Italia, președintele poate avea o influenţă decisivă în desemnarea premierului și poate dizolva Parlamentul.
De asemenea, el prezidează Consiliul Superior al Magistraturii și numeşte o treime dintre membrii Curţii Constituţionale.
Din cei 12 președinți pe care i-a avut republica până acum, doar Giorgio Napolitano a mai obținut două mandate.