Italia plasează 16 milioane de oameni în carantină. Ce înseamnă închiderea orașelor din nordul țării și până când va fi valabilă restricția

Italia plasează 16 milioane de oameni în carantină. Ce înseamnă închiderea orașelor din nordul țării și până când va fi valabilă restricția
foto: Pixabay

Italia a plasat 16 milioane de cetățeni în stare de carantină, în contextul luptei cu răspândirea coronavirusului. Astfel, orice locuitor din Lombardia și din alte 14 provincii italiene vor avea nevoie de permisiune special pentru a călători. Milano și Venezia sunt și ele afectate de această măsură, potrivit BBC.

Premierul Giuseppe Conte a anunțat și închiderea școlilor, sălilor de sport, muzeelor, cluburilor de noapte și a altor zone din întreaga țară.

Practic, vorbim despre cele mai stricte măsuri luate în afara Chinei, iar acestea vor fi valabile cel puțin până în 3 aprilie.

Vestea vine în contextul în care Italia este statul european cu cele mai multe cazuri de infecție cu noul coronavirus. Noile măsuri de crantină afectează un sfert din populația Italiei, referindu-se la zonele din centrul și nordul țării – considerate motoare adevărate motoare economice.

Bilanțul deceselor provocate de coronavirus din Italia a trecut de 230, cu oficialii raportând peste 36 de morți în doar 24 de ore. Numărul cazurilor confirmate se apropie de 6.000.

„Vrem să garantăm sănătatea cetățenilor noștri. Înțelegem că aceste măsuri impun sacrificii, unele mai mari, iar altele mai mici”, a spus Conte, duminică dimineață.

Cu toate acestea, în ciuda măsurilor stricte, cel puțin șapte zboruri din alte orașe europene au aterizat pe Malpensa din Milano, duminică dimineață.

Potrivit noilor restricții, oamenii nu au voie să intre și să iasă din Lombardia, casă a 10 milioane de oameni, fiind exceptate situațiile de urgență. Milano este principalul oraș din această regiunie.

Decizia se aplică și în cazul altor 14 provincii: Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro și Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso și Venezia.

„Nu va exista nicio mișcare în aceste zone sau înăuntrul lor decât dacă nu cumva se dovedește că există motive generate de urgențe sau rațiuni sanitare. Ne aflăm în fața unei urgențe, o urgență națională. Trebuie să limităm răspândirea virusului și să prevenim copleșirea spitalelor”, le-a spus Conte reporterilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)