Italia: O româncă însărcinată a fost înjunghiată pe stradă. Copilul a murit, agresorul este în libertate

Publicat: 19 11. 2012, 19:17
O româncă însărcinată în luna şaptea a fost înjunghiată luni dimineață, în centrul Italiei, în localitatea Piediripa di Macerata, transmite site-ul ilrestodelcarlino.it. Femeia de 25 de ani a fost...

O româncă însărcinată în luna şaptea a fost înjunghiată luni dimineață, în centrul Italiei, în localitatea Piediripa di Macerata, transmite site-ul ilrestodelcarlino.it. Femeia de 25 de ani a fost înjunghiată în abdomen de un bărbat care a reuşit să fugă.

Victima a fost transportată de urgenţă la spital fiind în stare de inconştienţă. Este în stare gravă, însă nu riscă să-și piardă viața. Din păcate, copilul a suferit o leziune în zona craniului, fiind declarat mort.

Deocamdată, femeia nu a putut oferi detalii despre circumstanţele în care a avut loc incidentul, iar poliţia încearcă să identifice autorul agresiunii. Se pare că femeia se ferește să dea prea multe informații, părând că vrea să ascundă identitatea celui care a agresat-o.