Italia va pregăti introducerea unor noi restricţii la nivel national, după ce numărul infectărilor cu COVID-19 a crescut îngrijorător, a anunțat duminică ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, scrie Reuters.
Speranza a declarat că este necesară adoptarea de noi măsuri restrictive, după un regim mai relaxat de câteva săptămâni, pentru a evita carantina la nivel national, susţinând că economia italiană nu-şi poate permite o astfel de măsură..
Vineri, Italia a depășit 5.000 de noi cazuri zilnice de îmbolnăvire cu COVID-19, pentru prima dată din luna martie, iar trendul a rămas ascendent. Și numărul deceselor este mai semnificativ decât la apogeul pandemiei, în martie şi aprilie.
În acest context, s-a propus interzicerea petrecerilor private, iar la Roma s-ar viza, de asemenea, reducerea programului de funcţionare a barurilor şi restaurantelor, pentru a se reduce riscul de infectare a populaţiei.
Tot săptămâna trecută, autorităţile italiene au introdus obligativitatea purtării măştilor de protecţie în aer liber la nivel naţional.
În paralel, Comitetul tehnic şi ştiinţific italian (CTS) propune măsuri de relaxare a protocolului sanitar, cum ar fi reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile, conform AFP. Regula ar urma să fie aplicată pacienţilor asimptomatici, iar pacienții cu simptome vor fi supuși aceloraşi prevederi dacă nu au prezentat simptome în ultimele trei zile.
Starea de urgenţă rămâne valabilă în Itallia până la sfârșitul lunii ianuarie2021, din cauza creșterii rapide a numărului de cazuri de COVID-19.Practic, vor fi păstrate toate restricţiile în vigoare și se vor putea adauga altele noi, scrierepublicworld.com.Precedenta perioadă de stare de urgență s-ar fi terminat pe 15 octombrie.
Cinematografele, teatrele şi sălile de concert vor rămâne deschise dar nu vor găzdui mai mult de 200 de persoane în interior şi 1.000 în exterior.
În acest moment,persoanele care sosesc din România sunt obligate să efectueze o carantină de 14 zile.