Două cutremure puternice au lovit centrul Italiei, și au îngrozit mii de locuitori, joi, 9 martie, potrivit Institutului de Geofizică și Vulcanologie. Cutremurele au avut magnitudinea de 4,4 grade pe Richter, respectiv 4,8 grade.
Primul cutremur s-a produs joi după-amiază, într-o regiune din centrul Italiei, în apropierea orașului Perugia. Potrivit unui raport inițial al Centrului Seismologic European Mediteranean, magnitudinea ar fi fost cinci grade pe scara Richter, dar autoritățile italiene l-au evaluat la 4,4, precizând că epicentrul a fost în orașul Umbertide, la nord-est de Perugia.
Acesta a fost urmat de un al doilea cutremur, care a avut loc tot în centrul Italiei (4,8 grade pe scara Richter). Ca măsură preventivă, autoritățile locale au decis să închidă școlile și gările. Transporturile feroviare sunt suspendate preventiv.
#Earthquake (#terremoto) possibly felt 30 sec ago in #Italy. Felt it? Tell us via:
📱https://t.co/LBaVNedOuH
🌐https://t.co/AXvOM7ICIP
🖥https://t.co/wPtMW5OaR1
⚠ Automatic crowdsourced detection, not seismically verified yet. More info soon! pic.twitter.com/oLpbwqvGUK— EMSC (@LastQuake) March 9, 2023
Vestea cutremurelor din Italia a panicat locuitorii, care au ieșit speriați în stradă.
Primul cutremur, cel de 4,4 grade pe Richter, s-a produs în regiunea Umbria. Seismul s-a resimțit și în Florența, dar și în Perugia, cu precădere în Toscana și Marche. Până în prezent, nu au fost raportate pagube materiale sau victime, însă mici clădiri vechi s-au prăbușit. Cu toate acestea, pompierii sunt în alertă în aceste momente și se așteaptă la unele replici ale acestui cutremur.
Clădirile, inclusiv școlile și spitalele, au fost verificate pentru a vedea dacă au fost afectate, dar nu au existat rapoarte inițiale privind urgențe, potrivit Reuters.