Italia, la cea mai neagră zi de la izbucnirea epidemiei de COVID-19: 475 de decese și peste 4.200 de cazuri noi doar în ultimele 24 de ore

Publicat: 18 03. 2020, 19:27
foto: Pixabay

Cel puțin 475 de persoane și-au găsit sfârșitul în Italia, în ultimele 24 de ore, în urma infectării cu noul coronavirus, astfel că bilanțul total al deceselor a ajuns la 2.978 de persoane.

Pentru italieni, care de câteva zile în șir pierd peste 100 de cetățeni pe zi în lupta cu COVID-19, este ziua cu cele mai multe decese de la izbucnirea epidemiei și, probabil, una dintre cele mai negre din istoria recentă.

În plus, autoritățile din Italia au anunțat depistarea a încă 4.207de cazuri doar în ultimele 24 de ore. În aceste condiții, numărul total al îmbolnăvirilora ajuns la 35.713. Totuși, 4.025 de pacienți au fost declarați vindecați, motiv pentru care bilanțul cazuriloractive este de 28.710.

Mai mult decât atât, potrivit datelor furnizate de Worldometers, alți 2.257 de pacienți sunt în stare critică.