Italia şi Franţa, la CUŢITE pe tema migraţiei. Acuzaţii GRAVE ale premierului Giuseppe Conte

Publicat: 12 06. 2018, 23:27

Două din cele mai importante state ale Uniunii Europene, Italia şi Franţa, par să se afle la cuţite după refuzul italienilor de a primi peste 600 de migranţi aflaţi la bordul unei nave de salvare.

Premierul italian Giuseppe Conte a răspuns extrem de dur, marţi, criticilor din partea Franţei în legătură cu gestionarea de către Italia a situaţiei navei Aquarius, acuzând, la rândul său, Parisul de ipocrizie şi cinism.

„Declaraţiile în legătură cu afacerea Aquarius venite din partea Franţei sunt surprinzătoare şi arată o lipsă serioasă de cunoştinţe despre ceea ce se întâmplă cu adevărat. Italia nu poate accepta lecţii ipocrite din partea ţărilor care au preferat mereu să-şi întoarcă spatele când vine vorba despre imigraţie”, a transmis biroul lui Conte, potrivit Agerpres.

Anterior, preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat „cinismul şi iresponsabilitatea guvernului italian”, care a refuzat acostarea navei Aquarius ce avea peste 600 de migranţi la bord.