Foreign Policy: „UE abandonează Italia într-un moment critic. China, mai mult decât fericită să profite de situație. Acest lucru NU trebuie să se întâmple!”

Într-unul dintre cele mai dificile momente din istoria sa recentă, Italia este abandonată de aliații ei. Epicentru al pandemiei de coronavirus în Europa, Italia a cerut asistență medicală celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Niciun sprijin până acum. Cu greu a venit un răspuns din partea Comisiei Europene, în ajutorul economiei italiene. În rest nimic. Iar China umple golul, scrie Elisabeth Braw, într-un articol pentru Foreign Policy.

La ora publicării acestei știri, în Italia au fost înregistrate aproape 25.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, doar puțin peste 2.330 fiind vindecate. Peste 1.800 de oameni au murit, iar circa 1.670 sunt cazuri de îmbolnăvire critice. Toate acestea, în ciuda măsurilor absolut excepționale luate de autorități. Italia este practic blocată. Totul, cu excepția magazinelor alimentare și farmaciilor este închis, iar oamenii au voie să iasă din case numai din motive bine întemeiate.

Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC) este structura care, la nivelul Uniunii Europene, monitorizează dezastrele naturale, dar și cele declanșate de om, și reacționează atunci când unul dintre membri nu mai poate face față. Spre această instituție se îndreaptă țările membre UE când se află în nevoie, iar ERCC are rolul de a intermedia sprijinul pe care țările care se oferă îl dau statului aflat în criză.

Luna trecută, când COVID-19 a început să se răspândească rapid în Italia, țara a cerut ajutor prin intermediul ERCC. „Am cerut echipament medical, iar Comisia Europeană a înaintat solicitarea noastră către statele membre, dar până acum nu s-a întâmplat nimic”, a susținut Maurizio Massari, ambasadorul Italiei la UE.

Până acum, nici măcar un singur stat membru al Uniunii Europene nu s-a oferit să ajute Italia. Un argument putea fi faptul că fiecare vrea să se asigure că are în primul rând stocuri de echipamente și materiale pentru sine, dar sunt destule state care nu sunt în situația disperată a Italiei și au încă stocuri. Mai mult, precizează autoarea, unele dintre aceste state primesc mai mulți bani de la UE decât cotizează. Și refuzul vine deși o eventuală prăbușire economică a Italiei va afecta economiile tuturor statelor UE.

Pe 12 martie, însă, o aeronavă chineză a aterizat la Roma cu nouă experți medicali și 31 de tone de stocuri medicale, inclusiv echipament special pentru secțiile de terapia intensivă, echipamente de protecție și antivirale. A urmat apoi încă un transport consistent de echipamente medicale.

Elisabeth Braw amintește că aceasta nu este prima dezamăgire suferită de italieni. În timpul crizei refugiaților din 2015, 1,7 milioane de oameni au ajuns pe teritoriul european, mai ales în Italia și Grecia, cu Germania și Suedia ca principale destinații. În 2017, unele dintre statele UE încă refuzau să primească din refugiați, pentru a reduce presiunea asupra celor două țări.

Faptul că nicio țară, cu excepția Chinei, nu poate supraviețui fără parteneri apropiați e chiar motivul pentru care au apărut NATO și UE. Totuși, într-un moment de criză, Italia descoperă că nu se poate baza pe aliați, notează autoarea.

„Dată fiind această lipsă de solidaritate, Uniunea Europeană ar putea pierde afecțiunea Italiei, iar China e mai mult decât încântată să profite de situație. Asta nu trebuie să se întâmple.

În schimb, statele care primesc de la UE mai mulți bani decât îi oferă și cele care au o rată mică a invectărilor cu noul coronavirus, precum Slovacia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, România și Polonia ar trebui să trimită Italiei măști de protecție și orice altceva mai are nevoie. Până la urmă, ar fi prea mult să cerem acestor state să-și respecte obligațiile și să dea dovadă de solidaritate?

Altfel, să nu vă așteptați ca militarii itaieni să mai vină în ajutorul aliaților europeni când Rusia va mai face vreo surpriză sau când vreun stat ostil sau vreo marionetă a sa va pune la pământ rețeaua de energie a Poloniei”, a mai scris Elisabeth Braw, pentru Foreign Policy.