Externe - 07 nov, 16:47
Doi imigranţi români suspectaţi că au furat obiecte de metal din incinta unei foste baze militare a Alianţei Nord-Atlantice au fost arestaţi în Sicilia.
Cei doi români au fost opriţi de carabinieri în timp ce se deplasau cu un vehicul marca Volkswagen.
La bordul maşinii erau aproximativ 400 de kilograme de obiecte metalice sustrase din baza militară dezafectată de la Comiso, utilizată în trecut de forţele NATO.
Românii tăiaseră un gard de sârmă ghimpată pentru a pătrunde în fosta baza militară, situată în Sicilia.
Cei doi români au fost plasaţi în arest la domiciliu sub acuzaţia de furt calificat, informează Mediafax.