Peste 4 milioane de italieni își reiau activitatea / Premierul Giuseppe Conte: ”Să nu risipim ceea ce am câștigat în 50 de zile”

Publicat: 03 05. 2020, 23:36
Foto: Hepta

Italia a fost prima țară europeană puternic afectată de epidemia de coronavirus, devenind la un moment dat chiar epicentrul pandemiei de COVID-19, loc luat apoi de SUA.

Premierul Giuseppe Conte a declarat că primele măsuri de relaxare a restricțiilor, impuse acum șapte săptămâni, vor intra în vigoare din 4 mai.

Astfel, oamenii vor putea să-și viziteze rudele și apropiații, în număr mic. Totodată, parcurile, fabricile și șantierele vor fi redeschise, dar școlile vor rămâne închise până în septembrie.

De asemenea, oamenii vor avea libertatea să se deplaseze în interiorul regiunilor în care se află, dar nu și între regiuni.

Și sportivii își vor putea relua antrenamentele iar, în general, oamenii vor putea face exerciții și în arii mai extinse, nu doar în apropierea locuințelor.

Barurile și restaurantele, care au funcționat în această perioadă doar pentru serviciul de livrare, își vor putea relua activitatea, dar cumpărătorii nu vor avea voie să stea la mese, ci vor consuma produsele acasă, ori la birou. Italienii vor putea lua masa în oraș abia din 1 iunie. Tot atunci se vor deschide saloanele de coafură și înfrumusețare.

Muzeele, librăriile și magazinele, închise în această perioadă, își vor relua activitatea din 18 mai, în efortul de a atrage turiștii și de a ajuta industria devastată a serviciilor turistice din Italia. Tot de atunci, sportivii se vor putea antrena în echipe.

Peste 4 milioane de italieni își reiau activitatea

Luni, peste 4 milioane de italieni se întorc la muncă, iar premierul Giuseppe Conte le-a transmis că viitorul țării se află în mâinile lor.

Acesta a declarat, pe Facebook, că de săptămâna viitoare va începe faza a doua a ieşirii din carantină, aceea de coexistență cu virusul.

„Va fi o nouă pagină pe care va trebui să o scriem împreună, cu încredere și responsabilitate. Până acum, majoritatea cetățenilor au fost adăpostiți în casele lor. De mâine, peste 4 milioane de italieni se vor întoarce la muncă, vor folosi transportul public, multe companii și fabrici vor reporni. Și vor exista mult mai multe posibilități de infecție, pe care le putem evita doar printr-o responsabilitate și mai mare. Ca niciodată înainte, viitorul țării va fi în mâinile noastre”, a transmis pe internet primul ministru, menționând că va fi nevoie de mai multă colaborare, mai mult simț civic și respect pentru reguli din partea tuturor.

Deși măsurile se relaxează, iar oamenii își reiau activitatea, acum, poate mai mult ca niciodată, oamenii trebuie să fie atenți, să mențină distanța, să poarte masca de protecție și să se spele pe mâini des și cu grijă.

„Cu cât suntem mai atenți în respectarea indicațiilor de securitate, cu atât mai repede putem recâștiga alte zone de libertate. Să nu risipim ceea ce am câștigat în 50 de zile. Nu există vreo rețetă pentru repornire. Sunt încrezător, împreună vom reuși”, a concluzionat premierul.

Cel mai mare număr de decese înregistrate după 21 aprilie, cu doar două zile înainte de relaxarea restricțiilor

Sâmbătă, Italia a înregistrat cel mai mare număr de decese cauzate de COVID-19 din data de 21 aprilie, 474 de morţi în doar 24 de ore, comparativ cu 269, numărul raportat în ziua precedentă, scrie Reuters.

Situația dificilă vine cu doar două zile înainte de a relaxa restricțiile impuse de starea de urgență.

Doar în zona Lombardia, cea mai afectată regiune a ţării, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 329 de decese, comparativ cu doar 88 înregistrate cu o zi în urmă, diferență uriașă după un lung trend de declin în privința deceselor.