Ofertă incredibilă de Black Friday: ”Cumperi azi și mori când vrei!”
O firmă de pompe funebre din Milano își promovează reducerile impresionante la sicrie, de Black Friday, prin sloganul „Cumperi azi și mori când vrei”.
Cea mai mare reducere făcută de firmă este pentru „pachetul elegant”: preț de 1999 de euro, redus de la 2499 de euro, notează affaritaliani.it.
„Am decis și noi să aplicăm tarife speciale pentru clienții noștri, la fel cum fac marile companii. Sectorul pompelor funebre trebuie să rămână în ton cu vremurile”, a declarat Rossella DellOca, directorul tehnic al firmei.