Italia: Autoritățile din Calabria, gata să le dea mii de euro celor care vor să se mute în satele pitorești din zonă (VIDEO)
Inițiativă impresionantă a autorităților dintr-o regiune italiană. Statul intenționează să ofere mii de euro persoanelor care doresc să se mute în sate cu un număr mic de locuitori. Există totuși și câteva condiții, pe care oamenii trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de această finanțare, informează B1 TV în cadrul Știrilor B1, prezentate de Dan Gabor.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cum încearcă statul italian să repopuleze satele
Oamenii din întreaga lume sunt invitați să se mute în zone pitorești din Italia, fie că este vorba de munte sau mare. Zona Calabria îi așteaptă pe toți și e gata să le ofere la schimb mii de euro. Autoritățile au de gând să ofere până la 28.000 de euro, pe o perioadă de maximum trei ani, celor care doresc să se mute în sate cu până la 2.000 de locuitori.
Pentru a obține banii, doritorii trebuie, însă, să îndeplinească mai multe condiții. Una dintre ele este să demareze o mică afacere, fie de la zero, fie acceptând oferte preexistente de la profesioniști din zonă.
Există și alte cerințe. Solicitanții trebuie să își stabilească reședința aici și să aibă cel mult 40 de ani. Ei trebuie să fie pregătiți să se mute în Calabria în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de finanțare.
Proiectul ”venitului activ de rezidență” și procesul de aplicare ar trebui să fie lansat online în următoarele câteva săptămâni. Regiunea lucrează la acest proiect de luni bune și a alocat deja peste 700.000 de euro.
Regiunea Molise și orașul Candela, din Puglia, au adoptat programe similare în anii trecuți, ca alternativă la vânzarea locuințelor dărăpănate pentru prețul unui espresso.
Autoritățile speră astfel să atragă tineri dornici de muncă.
Peste 75% din orașele din Calabria au în prezent mai puțin de 5.000 de locuitori, ceea ce a dus la temeri că unele comunități ar putea dispărea complet în câțiva ani, dacă nu se produce o regenerare.