Italia a refuzat să participe peste noapte la atacurile SUA-Marea Britanie împotriva țintelor Houthi din Yemen, a declarat vineri o sursă guvernamentală, relatează Reuters.
Sursa, care nu a dorit să fie numită din cauza sensibilității chestiunii, a explicat că Roma a preferat să urmeze o politică „împăciuitoare” în Marea Roșie.
Sursa a mai spus că guvernul ar fi avut nevoie de sprijinul parlamentar pentru a lua parte la orice acțiune militară, făcând imposibilă aprobarea rapidă.
Olanda, Australia, Canada și Bahrain au oferit sprijin logistic și de informații pentru atacuri, au declarat oficialii americani.
Atacurile aeriene SUA-Marea Britanie nu vor rămâne „nepedepsite sau nerăzbunate”, spun militanții houthi.
Ei au susținut, de asemenea, că 73 de lovituri au ucis cinci luptători și au rănit alți șase și au spus că rebelii vor continua să blocheze trecerea navelor în Marea Roșie și Marea Arabiei, relatează Reuters.