Trupa italiană Maneskin a fost declarată câştigătoarea ediției din acest an a concursului de muzică Eurovision.
Finala Eurovision 2021 s-a desfășurat la Rotterdam, cu 3.500 de spectatori, după ce anul trecut competiția a fost anulată din cauza pandemiei.
În finală au urcat pe scenă, pentru a susţine recitaluri, şase foşti câştigători – Lenny Kuhr („De Troubadour”, 1969), Teach-In cu Getty Kaspers („Ding-a-dong”, 1975), Sandra Kim („J’aime La Vie”, 1986), Helena Paparizou („My Number One”, 2005), Lordi („Hard Rock Hallelujah”, 2006) şi Måns Zelmerlöw („Heroes”), conform news.ro.
Trupa din patru membri, trei băieţi şi o fată, a impresionat cu o piesă rock foarte antrenantă, intitulată „Zitti e buoni”. Reprezentanții Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.
„Vrem doar să spunem, pentru întreaga Europă, pentru întreaga lume, rock ‘n’ roll-ul nu moare niciodată”, a declarat Damiano David, solistul trupei Maneskin, după victorie.
26 de țări au fost prezente în finala Eurovision, printre acestea și Republica Moldova.
Italia a participat prima dată la Eurovision în 1956. Opt ani mai târziu, Gigliola Cinquetti a câştigat concursul cu „Non Ho L’età”, iar Toto Cutugno s-a impus în 1990, cu „Insieme”.Din 1997 până în 2011, Italia nu a trimis reprezentanţi la Eurovision.
După Italia au urmatFranța cu 499 de puncte și Elveția cu 432 de puncte. În top 10 au mai intrat Islanda (378), Ucraina (364), Finlanda (301), Malta (255), Lituania (220), Rusia (204) şi Grecia (170).
România, reprezentată deRoxencu piesa „Amnesia”, nu s-a calificat în finala de sâmbătă, 22 mai.Este a treia oară consecutiv când România nu ajunge în finala concursului Eurovision.
Voturile primite de la publicul din străinătate au contat în proporţie de 50%, restul de 50% fiind decizia juriilor din fiecare ţară.