Sute de zboruri au fost anulate, joi, de două aeroporturi principale din Istanbul după ce orașul a fost lovit de o ninsoare pitorească, dar supărătoare, în ultima zi a anului, informează AFP, titrează News Republic.
Turiștii s-au înghesuit pentru a face fotografii cu orașul îmbrăcat în alb. Dar condițiile au făcut ca această imagine să fie mai puțin atractivă pentru persoanele care trebuie să se deplaseze de Anul Nou.
Turkish Airlines a declarat că a anulat 265 de zboruri interne și internaționale de pe Aeroportul Ataturk din Istanbul, precum și 37 de pe aeroportul Sabiha Gokcen, în partea asiatică a orașului.
Operatorul de transport privat Pegasus Airlines a anulat, de asemenea, 34 de zboruri.
Istanbul a fost acoperit de zăpadă joi dimineața, iar în unele părți ale orașului, zăpada a provocat întreruperi la serviciile de transport și a dus la închiderea mai multor drumuri.
Toate serviciile de transport cu feribotul din Bosfor, care intersectează laturile europene și asiatice din Istanbul au fost anulate, autoritățile orașului avertizând cetățenii să nu călătorească dacă nu este cu adevărat necesar.
Școlile au fost închise în mai mult de 20 de provincii din Turcia, a adăugat agenția de știri Dogan.
Autoritățile locale din Istanbul s-au mobilizat, 5.450 de lucrători au muncit pentru a face față situației .
Ninsoare este de așteptat să dureze până la prânz în ziua de Anul Nou.