Israelul obține recunoaștere oficială la NATO. „Este un pas important care contribuie la securitatea țării”

Publicat: 04 05. 2016, 13:03
Foto: cbsnews.com

Ministerul de Externe israelian a declarat, miercuri, că NATO va recunoaște o reprezentare oficială a Israelului și va acorda acestei țări un birou permanent la sediul din Bruxelles al organizației, potrivit DPA.

„NATO a notificat Israelul că acesta poate deschide un oficiu la cartierul general al organizației și poate finaliza procesul de prezentare a scrisorilor de acreditare a reprezentantului său la NATO”, se precizează într-o declarație a diplomației israeliene, care a mai precizat că anunțul a fost făcut după un „efort diplomatic îndelungat”din partea Israelului.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat decizia NATO, pe care o consideră ca fiind „un pas important care contribuie la securitatea Israelului”.

În trecut, mai multe state membre ale NATO s-au opus unei cooperări mai strânse cu Israelul, susținând că astfel ar fi afectate relațiile cu țările musulmane.