Israelul, la un pas de organizarea de alegeri anticipate pentru a treia oară într-un singur an. Negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare au eșuat

Israelul, la un pas de organizarea de alegeri anticipate pentru a treia oară într-un singur an. Negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare au eșuat
Foto: Pixabay

Israelul se îndreaptă către organizarea de alegeri parlamentare anticipate pentru a treia oară într-un singur an.

Avigdor Lieberman, liderul partidului naţionalist laic Israel Beiteinou, a refuzat să formeze o coaliție guvernamentală cu unul dintre principalele partide din Israel.

Lieberman l-a acuzat atât pe premierul Benjamin Netanyahu, cât şi pe liderul partidului Albastru şi Alb (Kahol Lavan), Benny Gantz, pentru eşecul ambilor lideri de a găsi un compromis din cauza unor motive personale, scrie Agerpres.

Lieberman a declarat în timpul unei conferinţe de presă că el a depus toate eforturile pentru a forma un guvern de uniune.

Anunţul lui Lieberman l-a lăsat pe Gantz cu mai puţin de 12 ore la dispoziţie din totalul celor 28 de zile care i-au fost acordate pentru a forma un guvern.

Gantz a fost mandatat de preşedintele Israelului să formeze o coaliţie guvernamentală după ce Netanyahu nu a reuşit să facă acest lucru. Dacă şi el va eşua, atunci Israelul s-ar putea îndrepta către un scenariu fără precedent – organizarea de alegeri parlamentare pentru a treia oară într-un singur an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`