Israelul anunță ONU că pun capăt acordului de cooperare din 1967 cu UNRWA pe fondul avertismentului organizației de înfometare a populației din Gaza

Publicat: 04 11. 2024, 18:32
Foto: Hepta - Abaca Press / Saher Alghorra

Israelul a notificat oficial Organizația Națiunilor Unite cu privire la decizia sa de a întrerupe legăturile cu agenția sa pentru refugiații palestinieni (UNRWA), în timp ce o altă agenție a ONU avertizează cu privire la foametea iminentă în Gaza, devastată de război, anunță Aljazeera.

Organizației UNRWA îi este interzis să opereze pe teritoriul israelian

Într-o declarație de luni, Ministerul Afacerilor Externe israelian a declarat că a anulat un acord de cooperare care datează din 1967 cu UNRWA.

„UNRWA – organizația ai cărei angajați au participat la masacrul din 7 octombrie și mulți dintre ai cărei angajați sunt agenți Hamas – face parte din problema din Fâșia Gaza și nu face parte din soluție”, a declarat ministrul de externe Israel Katz.

Parlamentul israelian a adoptat săptămâna trecută două proiecte de lege controversate care interzic UNRWA să opereze pe teritoriul israelian, închizându-și sediile din Cisiordania ocupată, inclusiv Ierusalimul de Est și Gaza.

UNRWA a declarat luni că interzicerea operațiunilor sale de către Israel va duce la „prăbușirea” activității umanitare în Fâșia Gaza, distrusă de război.

„Dacă această lege este pusă în aplicare, ar putea provoca prăbușirea operațiunii umanitare internaționale din Fâșia Gaza – o operațiune pentru care UNRWA este coloana vertebrală”, a declarat Jonathan Fowler, purtătorul de cuvânt al UNRWA, pentru agenția de presă AFP.

Criză umanitară severă și foamete în Gaza

Organizațiile umanitare au avertizat că interzicerea UNRWA de către Israel ar putea crea obstacole suplimentare în abordarea unei crize umanitare severe în Gaza. Israelul a spus că alte agenții ONU și grupuri de ajutor pot umple golul, dar aceste organizații insistă că UNRWA este esențial.

Notificarea Israelului către ONU a venit în timp ce Programul Alimentar Mondial (PAM) a avertizat luni că situația umanitară din Gaza „ar putea fi istrusă și mai mult de foamete”, deoarece forțele israeliene continuă să restricționeze sever intrarea alimentelor și a altor provizii în enclavă.

Sâmbătă, un oficial WFP a declarat că agenția nu poate servi ca înlocuitor pentru UNRWA în Gaza. „Nu putem înlocui funcțiile importante ale UNRWA în Gaza, cum ar fi administrarea adăposturilor de urgență, școlilor și centrelor de sănătate”, a declarat Martin Frick, șeful biroului WFP din Berlin, grupului de media german RND.