Israelul a impus noi ordine de evacuare pentru sudul Gaza după ce a bombardat deja „zonele sigure” pe care le indicase refugiaților anterior

Publicat: 16 08. 2024, 14:53
Actualizat: 16 08. 2024, 15:30
Imagine din Rafah, Gaza. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Israelul a emis noi ordine de evacuare pentru sudul Gazei, acoperind unele zone pe care le-a numit anterior drept „zonă de siguranță umanitară”. Al-Mawasi, numită astfel de „zonă sigură” de Israel, a fost lovită deja de atacuri aeriene care au ucis doi palestinieni.

Se pregătește un protest de amploare împotriva ajutorului Washingtonului pentru Israel, în SUA

Atacul israelian de peste noapte asupra unei clădiri din tabăra de refugiați Jabalia din nordul Gaza a ucis câțiva civili palestinieni, inclusiv copii, și a rănit mulți alții, relatează agenția de protecție civilă din Gaza, anunță The Guardian.

Între timp, o coaliție de aproximativ 200 de organizații de justiție socială intenționează să mărșăluiască luni la Convenția Națională Democrată a SUA (DNC) din Chicago, protestând împotriva uneia dintre cele mai spinoase probleme electorale – ajutorul Washingtonului pentru Israel.

Hatem Abudayyeh, purtătorul de cuvânt al coaliției Marșul pentru DNC, a declarat pentru Reuters că zeci de lideri ai grupurilor de coaliție s-au întâlnit după ce președintele Joe Biden și-a încheiat campania, dar a decis, totuși, să continue mitingul.

Grupul de campanie Abandon Biden consideră că înlocuitorul său, vicepreședintele Kamala Harris, poartă responsabilitatea pentru criza umanitară din Gaza, dar nu lansează încă o campanie Abandon Harris, a declarat purtătorul de cuvânt Hudhayfah Ahmad, citat de agenție.
Grupul se va afla la Chicago și va urmări schimbările în poziția Partidului Democrat față de Israel-Palestina.

„Îi vom oferi lui [Harris] mult mai multă răbdare decât i-am oferit lui Joe Biden”, a spus Ahmad. „Cu toate acestea, voi sublinia, timpul trece și răbdarea noastră se epuizează.”