Israelul a desfășurat un raid aerian în Fâșia Gaza, în replică la atacul de dimineață: Avioanele de vânătoare au plecat pe urmele unor „ținte teroriste din Hamas”

Israelul a desfășurat un raid aerian în Fâșia Gaza, în replică la atacul de dimineață: Avioanele de vânătoare au plecat pe urmele unor „ținte teroriste din Hamas”
Foto: Pixabay

Patru rachete au fost trase către Israel din Fâșia Gaza, miercuri, a anunțat armata israeliană, care a răspuns cu un raid aerian asupra unor baze din enclavă controlate de grupul Hamas, relatează Reuters.

Cu toate acestea, nu au existat victime în niciuna dintre tabere. Două dintre proiectele lansate din Gaza au fost doborâte de sistemul de apărare antirachetă al Israelului, spune armata israeliană, în timp ce alte două au lovit zone nelocuite.

Sirene de avertisment au răsunat în mai multe așezări israeliene de la frontiera cu Fâșia Gaza. Serviciul de ambulanță a precizat însă că nu au existat victime sau alte pagube în primul atac de acest gen din ultimele trei săptămâni.

Pe moment, atacul inițial nu a fost revendicat de nimeni din Fâșiei Gaza, zonă pe care Israelul o ține sub o monitorizare atentă din cauza Hamas, brațul armat dominant al teritoriului controlat de palestinieni.

Drept răspuns, armata israeliană și-a trimis aeronavele de vânătoare, în nordul Fâșiei Gaza, pe urmele unor „ținte teroriste din Hamas”, printre care o fabrică de producere a armamentului.

Tradițional, partea combatantă a Hamas își părăsește bazele, încercând să anticipeze reacțiile Israelului după atacurile transfrontaliere.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`